UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE
Coordonator, prof. Adriana Boru
Bibliotecar Mirel Mărioara
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.2 REŞIŢA
„Unirea Principatelor” este un proiect intern al şcolii cu scopul de a face cunoscut copiilor evenimente importante din istoria poporului român, fapte de vitejie şi eroi ai neamului românesc. Prin acest proiect se urmăreşte cunoaşterea unor fapte, personalităţi şi evenimente însemnate privind întemeierea statului român, dar şi valorificarea potenţialului creativ al copiilor. Ajuns deja la cea de-a patra ediţie, proiectul a avut de-a lungul timpului şi parteneri locali ( Muzeul Banatului Montan, Centrul Aurora sau alte şcolii din localitate)
Aşa cum se deduce şi din titlul său, proiectul se derulează în luna ianuarie, în preajma aniversării Unirii de la 24 ianuarie 1859 şi presupune desfăşurarea unor activităţi tematice,concursul „24 Ianuarie Unirea Principatelor Române”, expoziţie „Unirea în imagini”.
Organizarea concursului:
- Concursul se adresează elevilor din clasele de a VIII-a.
- Elevii celor două clase de-a 8-a se organizează în două echipe de câte 8 elevi.
- Fiecare echipă va fi reprezentată la fiecare probă de către un alt elev.
- Concursul conţine opt probe denumite: „Barba oarba”, Recunoaşte personalitatea, Ghiceşte termenul,, Statistică, Matematică, „O sole mio”, Telefonul fără fir, Puzzle.
- Timpul alocat concursului este de 60 minute.
„Unirea în imagini” , expoziţie artistico-plastică presupune realizarea în holul şcolii a unei expoziţii de carte şi obiecte specifice evenimentului istoric celebrat.